Prof Dr. Ulrich von Sass, Vicepreşedinte IVCK:

„Ca răspuns la întrebarea dacă un doctor poate să recomande Detoxamin pacienţilor săi, nu pot fi decât de acord, mai ales dacă pacienţii suferă de cancer. Părerea mea personală este că Detoxamin ar trebui administrat în faza incipientă a bolii. Rezultatele prelimininare au dovedit că Detoxamin este de un real succes acolo unde medicina nu poate interveni. Aceste boli cronice au în comun aceeaşi cauză şi anume faptul că acele celule afectate încearcă să revină la condiţia lor iniţială. Ele se desprind şi devin autonome, ceea ce înseamnă că încearcă să trăiască fără oxigen. Obiectivul lor este să se desprindă de celelalte celule pentru a deveni independente ca şi în cazul formelor de viaţă primitive. Acest lucru e posibil numai în apă. Pentru a trăi în apă, celula trebuie să se degenereze şi să îşi reducă PH-ul cât mai aproape de concentraţia apei al cărei PH normal este 7.0. PH-ul normal al organismului uman are valoarea de 7.4 şi chiar o mică modificare de 0.1 poate conduce la probleme severe ale sănătăţii. Acest lucru înseamnă că celulele independente au un PH cu o valoare mai mică decât valoarea normală a celulelor ce le înconjoară. O asemenea celulă creează aşa numitul “mediu acid”. În comparaţie cu celulele normale, celula începe să se dividă, să dea naştere altor celule cu PH scăzut. Această boală e progresivă, avansează pe zi ce trece şi este cel mai bine vizibilă în cazul tumorilor.

Cel mai teribil este faptul că, odată ce o celulă devine anormală, ea nu mai poate crea alte celule ceea ce înseamnă că intervenţia medicală din exterior este necesară pentru ca boala să nu se agraveze. Această intervenţie se poate face în diferite moduri. Medicina convenţională încearcă să taie aceste celule pe cale chirurgicală sau să le distrugă cu ajutorul anumitor substanţe. Deoarece acest tip de tratament este foarte dur, există pericolul ca şi celalalte celule sănătoase să fie distruse. Alte tratamente în afară de îndepărtarea pe cale chirurgicală sau distrugerea lor nu se cunosc până în prezent.

Problema medicinei convenţionale este că nu poate face diferenţa între celulele normale şi cele anormale, deoarece celulele cu PH schimbat îşi păstrează structura lor iniţială şi corpul nu le recunoaşte pentru a le putea distruge.

Aici intervine Detoxamin. Ideea este de a nu distruge celulele degenerate, ci de a nu le mai hrăni. Adică se urmăreşte moartea celulei afectate prin normalizarea PH-ului mediului în care ea trăieşte. Această substanţă, Zeolitul microactivat, aduce PH-ul celulelor la un nivel normal aşa că nu e nevoie să se facă o diferenţă între celulele anormale şi cele sănătoase. Rezultatul constă în aducerea la normal a PH-lui mediului în care se reproduc acestea. Deoarece celulele corpului au o durată de viaţă limitată, celulele degenerate mor în 6 săptămâni fără a se mai reproduce. Concluzionez că această metodă este foarte bună şi că Detoxamin nu face decât să îmbunătăţească vizibil starea organismului”.

Prof Dr. Slavko Ivkovic, Vicepreşedinte al Institutul de Nanomedicină “Klinomed” din Berlin, Specialist în Medicină Internă, Membru al Academiei Europene de Medicină Interdisciplinară:

"Tratamenul cu Detoxamin inhibă dezvoltarea cancerului, observându-se în timpul tratamentului scăderea dimensiunii tumorii. Studiile pe culturi de ţesuturi au demonstrat că zeolitul activat inhibă protein kinaza B şi blochează creşterea celulelor în mai multe linii de celule. Substanţa activă din Detoxamin, se ataşează pe celulele maligne care au sarcina electrică diferită de cea a celulelor normale şi le distruge. Zeolitul induce moartea programată a celulelor maligne şi blochează recepţionarea semnalelor de creştere de către tumori, stimulând în acelaşi timp producţia de celule NK (celule ale sistemului imunitar).

Unii oameni au îndoieli în privinţa folosirii zeolitului ca radioprotector în timpul radioterapiei. Confuzia privitoare la scăderea eficienţei radioterapiei prin utilizarea zeolitului porneşte de la următoarele: se crede în mod greşit că distrugerea celulelor tumorale este realizată de un fascicul de izotopi radioactivi (cel mai frecvent cobalt, cesiu, radiu) şi că zeolitul ar elimina din corp aceşti izotopi. Dar fenomenul de iradiere în general, incluzând şi distrugerea celulelor tumorale, nu este rezultatul contactului direct cu izotopii radioactivi, ci este efectul unui fascicul iradiant format prin dezintegrarea izotopilor. În interiorul dispozitivului terapeutic are loc în mod controlat dezintegrarea şi apoi dirijarea fasciculului de iradiere asupra zonei tumorale. Izotopii nu părăsesc dispozitivul de iradiere, iar fasciculul este de natură electromagnetică şi/sau corpusculară (cu electroni, protoni, alte particule nucleare). Subliniem că în corpul pacientului nu ajung atomi sau izotopi radioactivi.

Deci zeolitul nu interacţionează în nici un fel cu agentul terapeutic iradiant. De fapt, radio protecţia sa în acest caz constă în a apăra bolnavul contra efectelor adverse ale iradierii. Elimină acele componente oncogene ale celulelor tumorale care se deversează în sânge după distrugerea lor în masă prin radioterapie. Pe unele le poate absorbi direct, dar acţionează şi indirect, prin menţinerea funcţiilor sistemului imunitar. Fagocitele imunitare înglobează celulele moarte şi resturile lor. Acestea fiind eliminate, scade pericolul contaminarii unor celule sănătoase şi al transformării lor canceroase.

Zeolitul activat contribuie la păstrarea informaţiei genetice nealterată în celulele normale, într-o situaţie în care şi ele sunt expuse la un agent mutagen puternic, cum este iradierea. Înţelegem mai bine atunci pe câte căi acest mineral protejează organismul, fără a împiedica eficienţa radioterapiei asupra tumorii.

Prin aceleaşi mecanisme funcţionează zeolitul şi în cazul administrării de citostatice. Doar că în această situaţie metoda de lucru este diferită. Chemoterapicele sunt transportate spre tumoră de către sânge. Ele îşi exercită acţiunile antitumorale doar pe o durată de câteva ore de la administare, cât timp au concentraţie maximă în sânge. Ulterior scade concentraţia lor şi nu mai au acţiune antitumorală eficientă, dar vor continua să manifeste efecte adverse. Unele citostatice sunt depistabile în ţesuturi şi după câţiva ani buni de la administrare.

Se recomandă să nu se administreze zeolit activat cu minim 12 ore înainte de citostatice şi nici în următoarele 12 ore după citostatice. Ca să nu scadă eficienţa citostaticelor, trebuie doar sa nu fie prezent în tubul digestiv concomitent cu concentraţia lor maximă. În afara acestei perioade prezenţa lui devine imperioasă pentru a curăţa toxinele care nu mai sunt eficiente împotriva tumorii, dar care au rămas în organism şi care slăbesc un organism deja şubrezit de boală. Deci ajutorul zeolitului este minunat, el absorbind chemotoxinele rămase după terapie, eliminând şi resturile celulelor tumorale dezintegrate, împreună cu componentele lor oncogene.

Se ştie că în general, pacienţii cu acest gen de probleme slăbesc vizibil. Apare un sindrom de anorexie-casexie. De asemenea, tulburările gastrice şi de motricitate intestinală, uneori asociate cu infecţii microbiene intestinale sunt alte neplăceri instalate în cursul tratamentelor convenţionale oncologice.

Zeolitul activat are o actiune antiacidă fără a perturba efectul enzimelor din sucul gastric. Este astfel util în tratarea gastritelor, a refluxurilor gastroesofagiene şi chiar a ulcerelor. Totodată absoarbe şi elimină microbii şi toxinele acestora.

De foarte multe ori pacienţii cu probleme oncologice ajung să aibă complicaţii renale care pot merge până la nevoia stringentă de dializă. În acest caz, viaţa ajunge să depindă de maşina salvării care îi duce periodic la un aparat de dializă ce le purifică sângele. Un ajutor în curăţarea sângelui este binevenit, iar zeolitul funcţionează ca un filtru al acestuia la nivelul tubului digestiv. Foarte importantă pentru pacienţii hemodializaţi este excelenta capacitate a zeolitului de a neutraliza amoniacul.

Totodată, toxinele mobilizate din depozite, se vor elimina şi pe alte căi depurative, în principal prin rinichi şi piele. De aceea urina poate avea o coloraţie nefirească şi un miros mai urât, iar uneori apar transpiraţii în timpul administrării.

La nivelul scheletului, zeolitul stimulează creşterea şi diferenţierea celulelor normale osoase. Pentru tratarea osteoporozei, se recomandă combinarea zeolitului cu Osteo D3.

O buna măsură de protecţie şi un mijloc eficient de tratament în oncologie, este utilizarea zeolitului microactivat o lungă perioadă de timp. Adică din momentul în care s-a pus diagnosticul, înainte, în timpul şi după tratamentul alopat, pentru toate motivele dezbătute mai înainte. În funcţie de starea pacientului si terapia aplicată se recomandă 3-4 administrări pe zi a câte 4,5 capsule. Efectele în urma administrării de zeolit au fost evidente, mai ales la pacienţii cu tumori care au urmat tratament cu chimioterapie şi radioterapie, deoarece toleranţa acestor terapii s-a îmbunătăţit în mod considerabil după administrarea de zeolit. Motiv pentru care zeolitul trebuie privit ca un adjuvant excelent şi tonic în multe boli grave."

Prof Dr. Slavko Ivkovic este cercetător şi autor al mai multor studii şi lucrări ştiinţifice prezentate în diverse Congrese Internaţionale:

- „Zeolitul microactivat - noul antioxidant“ - Paris 2002 Congresul mondial pe tema radicalilor liberi şi a stresului oxidativ

- „Stresul oxidativ în bolile maligne şi efectul zeolitului microactivat” - San Antonio, SUA 2002 Congresul American pe tema stresului oxidativ

- „Stresul oxidativ în diabet. Noul Agent Natural Anti Diabetic (zeolit microactivat) cu acţiune intracelulară (ADD7)” Seatle, SUA 2003 - Congresul American pe tema stresului oxidativ

- „Efectul zeolitului microactivat asupra căilor de transmitere a semnalului de moarte programată a celulelor” California, SUA, 2005 - Congresul mondial de nanotehnologie şi aplicaţiile sale în medicină